Declarație: Acum asistăm la un conflict politic între Președinție și Parlament
„Decizia Curții Constituționale (CC): ce s-a întâmplat și ce se va întâmpla în Moldova?”, a fost subiectul dezbaterilor publice organizate, astăzi, de Agenția de presă IPN, informează OFICIAL.
Nicolae Osmochescu, judecător în demisie al CC, a evidențiat că, Curtea este unicul garant al supremației Constituției și orice act al Curții este definitiv, totodată, nu poate fi supus nici unei căi de atac.
Referindu-se la situația de conflict între șeful statului și Parlament, Osmochescu a declarat: „Nu este corect să numim acest conflict politic, este un conflict juridico-politic”.
Ion Duminica, doctor în științe politice, Institutul Patrimoniului Cultural, a spus că, ceea ce trebuie să înțeleagă Președinția și majoritatea parlamentară este că în politică nu sunt câștigători permanenți: „Tot timpul noțiunea de a câștiga în dispută politică e relativă. Acum asistăm la un conflict politic între Președinție și Parlament”.
Vlad Țurcanu, expert în comunicare, a spus că ar fi fost foarte straniu dacă CC ar fi luat o altă decizie.
„Va fi foarte important să urmărim cum va evolua acest conflict, din punct de vedere politic. Cred că el va continua până vor avea loc alegerile parlamentare anticipate”, a precizat Țurcanu. „CC, de fapt, a intervenit pentru a curma o situație care a durat mai bine de 5 ani. În iarna anului 2015, Partidul Democrat a deviat practic viața parlamentară și politică prin deturnarea deputaților așa încât până în februarie 2019 am avut parte de o componență a Parlamentului care nu reprezintă întocmai voința cetățenilor. Cred că asistăm la încheierea unui ciclu”, a adăugat expertul.
Mihaela Conovali