Declarația Președinției Republicii Moldova cu privire la situația lui George-Nicolae Simion

Declarația Președinției Republicii Moldova cu privire la situația lui George-Nicolae Simion

Președinția Republicii Moldova declară că regretă situația neplăcută, creată la hotarul moldo-român ca urmare a interdicției de intrare în țară, impuse în 2018 domnului George-Nicolae Simion, în prezent deputat în Parlamentul României.

„Președinția nu are atribuții în soluționarea acestui caz, însă a contactat Biroul Migrație și Azil (BMA) pentru a clarifica situația. Din informațiile prezentate, singura soluție legală de anulare a deciziei BMA este procedura de judecată”, se arată într-un comunicat.

„Ultima solicitare cu privire la suspendarea deciziei BMA din 1 octombrie 2018 a fost înaintată de avocatul domnului Simion pe 17 februarie 2021, aceasta fiind respinsă. Următoarea ședință este preconizată pentru 7 aprilie 2021 la CSJ”, mai spune sursa.

George Simion, copreședintele AUR, a provocat duminică, 14 martie, un incident la granița cu Republica Moldova. Copreședintele AUR știa că are interdicție de intrare pe teritoriul R. Moldova, dar a sperat că statutul de parlamentar îl va ajuta.

La controlul actelor de identitate, vameșul moldovean i-a comunicat că are interdicție de intrare pe teritoriul R. Moldova până în 2023, iar Simion a replicat că are această interdicție ca activist civic, iar acum este parlamentar și are pașaport diplomatic. Argumentele sale nu au suficiente.

Doina Secrieru

Share