Declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republica Moldova – votată!

Declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republica Moldova – votată!

Parlamentul Republicii Moldova adoptat, astăzi, un proiect de Hotărîre pentru aprobarea Declarației cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republica Moldova.
După cum informează OFICIAL, proiectul a fost introdus pe ordinea de zi, la propunerea Speakerului Zinaida Greceanîi, dar și cu votul a 61 de deputați.
Astfel, prezentând proiectul de lege privind recunoașterea RM drept stat capturat, deputatul Andrei Năstase a cerut să fie exprimat vot de neîncredere conducerii mai multor structuri ale statului.
„Demiterea Procurorului general și identificarea unui procuror independent; demiterea conducerii Serviciului Informații și Securitate; demiterea membrilor Comisiei Electorale Centrale; demiterea conducerii Centrului Național Anticorupție; demiterea membrilor Consiliului Audiovizualului; demiterea conducerii Autorității Naționale de Integritate; demiterea conducerii Curții Supreme de Justiție, precum și a altor instituții de drept și reglementare. Crearea comisiilor parlamentare de anchetă cu privire la: investigarea furtului miliardului, cu obligarea prezentării de către BNM a raportului Kroll 2; consecințele implementării legii privind amnistia capitalului; anchetarea operațiunilor de spălare a banilor (laundromat). În aceste condiții, ne asumăm adoptarea de urgență a unui pachet de acte normative necesare pentru eliberarea instituțiilor menționate, precum și pentru anularea sistemului electoral mixt și revenirea la sistemul de vot proportional, îmbunătățit conform recomandărilor Comisiei de la Veneția”, a precizat Năstase.
Potrivit lui, deputații aleși în noul Parlament al Republicii Moldova, consideră că edificarea statului de drept este o prioritate absolută și că numai pe această cale poate fi oprită alunecarea Republicii Moldova spre dictatură.
„Numai prin scoaterea statului din captivitate vom putea lansa politici de rezolvare a problemelor social-economice ale cetățenilor. Numai prin restabilirea încrederii cetățenilor în funcționalitatea statului vom putea opri exodul masiv al oamenilor, care a devenit un pericol existențial pentru Republica Moldova. Numai așa vom putea asigura dreptate și viață bună pentru toți cetățenii, aici, acasă”, a mai spus el.
Proiectul de hotărâre a fost susținut de 61 deputați.
Andriana Cheptine
Share