Decis! Turul II al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 3 noiembrie 2024
Comisia Electorală Centrală informează că, în urma alegerilor prezidențiale din 20 octombrie 2024, niciunul dintre candidaţii la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova nu a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor. În ședința de astăzi a Comisiei, a fost aprobat procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024.
Astfel, conform prevederilor legale, fost stabilită organizarea în data de 3 noiembrie 2024 a turului doi al alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova pentru primii doi candidați stabiliți în ordinea descreșterii numărului de voturi obținute în primul tur.
În buletinul de vot pentru turul doi de scrutin vor fi înscriși doi candidații care au obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin, după cum urmează:
·Sandu Maia, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” ;
·Stoianoglo Alexandr, desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.
În acest context, a fost aprobat textul şi modelul buletinului de vot pentru turul al doilea de scrutin. Acestea se vor tipări conform tirajului stabilit în hotărârile anterioare aprobate de CEC.
Votarea în cel de-al doilea tur se va efectua în baza acelorași liste electorale utilizate la primul tur de scrutin.