De ziua lui, unioniștii i-au scris o scrisoare lui Vladimir Putin

De ziua lui, unioniștii i-au scris o scrisoare lui Vladimir Putin

Asociația Obștească „UNIREA-ODIP”, astăzi, a organizat un protest la Ambasada Federației Ruse la Chișinău, informează Oficial.

Liderul „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, s-a referit la scopul manifestației.

„Suntem aici, în ziua de 7 octombrie, astăzi Vladimir Putin își omagiază ziua de naștere și, nu în mod întâmplător, am venit în această zi în fața Ambasadei Federației Ruse, ci pentru a transmite mesajul: La mulți ani, plecați acasă! Este un mesaj consecvent pe care l-au dat predecesorii noștri încă din 1992, de când au pășit pe teritoriul Republicii Moldova, un mesaj pe care-l spunem în fiecare an. Mesajele noastre sunt cât se poate de clare și succinte, vrem doar un singur lucru: să-și retragă armata de ocupație”, a precizat el.

Totodată, el s-a referit la relația Republicii Moldova-Rusia. „Nu suntem împotriva unei colaborări frumoase și prietenoase, dar nu din poziția de vasali și supuși în fața lor. Nu acceptăm să stăm în genunchi și să punem praful și mizeria pe mormintele eroilor noștri, care și-au dat viața pentru apărarea integrității teritoriale, a tricolorului, a limbii române”, a comunicat Bilețchi.

În același timp, unioniștii au lăsat la Ambasada Federației Ruse o scrisoare în limba română, adresată lui Vladimir Putin, privind scoaterea armatei ruse.

La manifestație a participat, totodată, și Mișcarea „Noua Dreaptă”, dar și combatanții războiului de pe Nistru.

De menționat că, nu este prima dată când asociațiile unioniste, de ziua președintelui Federației Ruse, cer scoaterea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Mihaela Conovali

Share