De Ziua Independenței, Președintele Parlamentului a acordat distincții ale Parlamentului

De Ziua Independenței, Președintele Parlamentului a acordat distincții ale Parlamentului

De Ziua Independenței, Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a acordat distincțiile Parlamentului Republicii Moldova, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate de legislativ, informează Oficial.

În debutul ceremoniei, Andrian Candu a declarat că este cuprins de frumoase emoții, „pentru că de Ziua Independenței, în primul rând, este despre oameni”.

„Oameni care în fiecare zi prin activitatea și acțiunile lor pun umărul ca țara aceasta să se dezvolte, ca, cu fiecare zi, să fie viața mai bună. Până la urmă, oamenii sunt cei care caracterizează și țara. Aici, în sală, sunt eroi țarii, eroii zilei de astăzi, care fiecare dintre ei a contribuit pentru ca RM să fie mai independentă, mai bogată, ca viața oamenilor să fie mai bună. Fiecare prin activitatea sa a contribuit și care prin munca lor au reușit”, a precizat Candu.

De menționat că, distincțiile au fost acordate personalităților cu rezultate remarcabile în diferite domenii de activitate și au fost decorați cu “Medalia Democrației”, cu diplome de onoare și diplome de gradul I ale Parlamentului.

Doina Secrieru

Share