De Ziua Europei, prietenii Republicii Moldova din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene se reunesc la Chișinău

De Ziua Europei, prietenii Republicii Moldova din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene se reunesc la Chișinău

Președinții grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene efectuează o vizită comună în Republica Moldova de Ziua Europei. Vizita reprezintă un puternic mesaj de susținere a perspectivei europene a țării noastre.

Parlamentul va organiza, pe data de 9 mai, discuții despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și despre cum instituțiile parlamentare din statele membre ale UE pot susține viitorul european al țării noastre. La discuții vor participa președinți ai grupurilor de prietenie cu statele membre ale Uniunii Europene, deputați din diferite țări, ambasadori ai statelor membre ale UE.

În deschiderea evenimentului, vor rosti mesaje de salut Președintele Parlamentului, Igor Grosu, Comisarul European pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, și vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman. Reuniunea va fi prezidată de Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru. Vorbitorii principali ai evenimentului vor fi Cristina Gherasimov, viceprim-ministra pentru integrare europeană, deputații Radu Marian și Oazu Nantoi, care se vor referi  la situația actuală din sectorul economic și energetic, precum și la lupta cu dezinformarea, știrile false și războiul hibrid.

Oficialii vor participa și la Orășelul European din Piața Marii Adunări Naționale. Ulterior, președinții grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale UE vor merge la Ungheni, unde se vor familiariza cu mai multe proiecte implementate cu suportul Uniunii Europene.

Share