
Dan Perciun: A construi însă un partid sănătos, capabil să câștige alegeri, este extrem de dificil
Dan Perciun, deputat ales al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), spune că „democrația are nevoie de partide ca să funcționeze. Partidele dau voce așteptărilor societății și fac posibil ca oameni răzleți, dar cu viziuni comune, să acționeze împreună”, informează OFICIAL.
„A construi însă un partid sănătos, capabil să câștige alegeri, este extrem de dificil – și puțini conștientizează asta cu adevărat. Un partid nu înseamnă doar câțiva lideri sau un slogan. Înseamnă o organizație vie: sute, uneori mii de oameni care trebuie coordonați; procese de comunicare complicate, gestionate constant; muncă zilnică în teren; politici publice bine articulate; resurse umane și relații externe; lucrul cu donatorii și, mai ales, asigurarea unei finanțări transparente.
De ce nu avem mai multe partide pro-europene competitive? Răspunsul e simplu: pentru că e foarte greu să construiești o organizație politică democratică și transparentă. PAS-ul este primul și, probabil, unicul partid care a reușit să devină o instituție. O structură cu procese clare, cu finanțare transparentă și cu mecanisme mult mai democratice decât a cunoscut scena politică de la noi până acum”, a menționat el.
Politicianul afirmă că „un partid nu e perfect – așa cum nici oamenii nu sunt perfecți. Dar, dacă ne uităm la experiența altor țări din regiune și nu doar, PAS-ul rămâne un exemplu de bune practici. Și cel mai important – un partid capabil să-și îndeplinească misiunea: să câștige alegeri și să guverneze pentru a duce țara înainte”.
„Sunt mii de oameni care au făcut posibilă victoria de duminică – și nu doar prin vot. Ci prin ore, zile, uneori luni și chiar ani de voluntariat, din dragoste pentru țară.
Asta merită tot respectul și toată aprecierea noastră. Ei au pus umărul la construcția unui partid veritabil – ca membri, activiști sau simpli susținători. Au avut curajul să se asocieze deschis cu un partid politic și să clădească, pas cu pas, o parte din democrația moldovenească”, a subliniat el.