Curtea Constituțională explică decizia de ieri privind panglica Sf. Gheorghe

Curtea Constituțională explică decizia de ieri privind panglica Sf. Gheorghe

Curtea Constituțională a Republicii Moldova regretă atacurile la adresa sa la care este supusă din cauza pronunțării Hotărârii nr. 9 din 11 aprilie 2023 și speculațiile care sunt aduse în legătură cu această hotărâre.

Atunci când verifică constituționalitatea unor legi care instituie ingerințe în exercițiul unor drepturi fundamentale, Curtea pune la bază, nu doar prevederile Constituției și jurisprudența, dar și jurisprudența Curții Europene. Curtea nu poate decide cauzele în care sunt puse în discuție drepturile fundamentale bazându-se pe sentimentele populare.

Pentru a elimina unele suspiciuni, Curtea va scoate în evidență considerentele esențiale ale Hotărârii nr. 9 din 11 aprilie 2023.

Curtea nu a „repus în drepturi”, nu a „legalizat” purtarea panglicii negru-oranj și a altor simboluri reglementate de legile contestate, astfel cum se propagă în spațiul public. Curtea a decis că sancționarea utilizării acestor simboluri este constituțională. Totuși, pentru a sancționa o persoană trebuie să se constate că simbolul a fost utilizat în scopul justificării sau glorificării acțiunilor de agresiune militară, a crimelor de război sau a crimelor împotriva umanității.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a constatat că articolul din Codul contravențional care sancționează utilizarea simbolurilor în discuție nu stabilește dacă utilizarea acestora trebuie să urmărească vreun scop pentru a fi sancționate. Nu poate fi dedusă nici obligația instanțelor de judecată de a analiza contextul în care au fost comise faptele sancționate de acest articol.

Legea privind contracararea activității extremiste stabilește doar o listă exhaustivă de excepții de la sancționarea contravențională. De exemplu, în această listă nu este prevăzută situația unei persoane care utilizează simbolurile interzise pentru a protesta împotriva, nu pentru a glorifica războiul și crimele de război (e.g. prin arderea lor, desenarea unei caricaturi etc.). Curtea a constatat că legea nu distinge nici situația în care o persoană nu conștientizează conținutul simbolului (e.g. poartă o haină pe care este inscripționată o marcă sau un desen care sunt identice cu simbolul interzis). De asemenea, Curtea a admis că o parte din simbolurile analizate ar putea avea conotații multiple. Sub acest aspect, Curtea a considerat că lista exhaustivă de excepții de la aplicarea sancțiunii nu acoperă toate situațiile în care o persoană utilizează simbolurile în discuție fără scopul justificării sau glorificării acțiunilor de agresiune militară, a crimelor de război sau a crimelor împotriva umanității.

La modul concret, Curtea a decis că agenții statului trebuie să verifice contextul în care a fost utilizat un simbol și să constate scopul urmărit de persoana vizată, pentru că nu în toate cazurile sancționarea pentru utilizarea unui simbol urmărește realizarea vreunui scop legitim. Odată constatată urmărirea unui scop legitim pentru aplicarea sancțiunii, instanțele de judecată trebuie să aplice o pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei.

În acest sens, Curtea s-a bazat și pe jurisprudența Curții Europene referitoare la simbolurile care au mai multe semnificații. Curtea Europeană a subliniat că interzicerea generală a acestora, fără a se ține cont de circumstanțele particulare ale utilizării lor (cine le folosește și în ce scopuri), constituie o ingerință excesivă în exercițiul dreptului la libertatea de exprimare (a se vedea Fáber v. Ungaria, 24 iulie 2012, §§ 54-58).

De asemenea, Curtea a efectuat o analiză de drept comparat a legilor adoptate recent de unele state cu privire la interzicerea utilizării unor simboluri care ar putea fi asociate cu invazia Federației Ruse în Ucraina. Curtea a constatat că în majoritatea statelor care au interzis aceste simboluri, inclusiv în Ucraina, legea reclamă constatarea unui scop (e.g utilizarea simbolului în contextul justificării agresiunii armate împotriva Ucrainei sau a altor ostilități) (a se vedea §§ 16-22 din Hotărârea nr. 9 din 11 aprilie 2023).

Mai mult, Curtea subliniază că legislatorul nu este împiedicat să aplice liniile directorii ale acestei hotărâri și să adopte alte reglementări clare, coerente și care oferă posibilitatea analizării circumstanțelor particulare ale fiecărui caz atunci când sunt interzise simbolurile asociate cu invazia din Ucraina sau când o persoană este sancționată pentru utilizarea lor.

Share