Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de Marina Tauber
Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de Marina Tauber, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pentru controlul constituționalității articolului 160 alineatul (2) din Codul electoral, potrivit căruia toți cetățenii care și-au schimbat locul de reședință în ultimele trei luni înainte de alegeri au fost lipsiți de dreptul de vot la alegerile locale, informează OFICIAL.
„Curtea reține că interdicția de a vota la alegerile locale impusă persoanelor care și-au schimbat domiciliul sau reședința temporară în ultimele trei luni anterior datei primului tur de scrutin nu afectează substanța dreptului de vot. Condiția instituită de articolul 160 alin. (2) din Codul electoral urmărește integritatea și corectitudinea desfășurării alegerilor locale” – se spune în hotărârea Curții.
La rândul său, deputatul Marina Tauber, autorul sesizării, a declarat: „Regretăm că Curtea Constituțională a adoptat așa o poziție, invocând practici europene individuale, aplicate în unele regiuni autonome cu statut special, unde sunt permise asemenea restricții. În cazul nostru, acestea au fost aplicate pentru toți și pentru întreaga țară, în același timp nu au fost făcute excepții în raport cu reședința compactă a minorităților naționale”.
„În acest mod, la alegerile locale din 5 noiembrie 2023, sute și mii de cetățeni, care și-au schimbat domiciliul în ultimele trei luni, vor fi complet lipsiți de dreptul de a vota, nu doar la locul de reședință, dar și la locul de ședere. Mai mult decât atât, Curtea a admis situația care poate fi interpretată împotriva cetățenilor, care locuiesc peste hotare, adică împotriva diasporei moldovenești”, a subliniat politiciana.