Cum își propun candidații PȘ și PAS să colaboreze cu consilierii din Bălți, după alegeri

Cum își propun candidații PȘ și PAS să colaboreze cu consilierii din Bălți, după alegeri

Doi candidați pentru funcția de Primar General al mun. Bălți au participat la dezbaterile organizate de Radio Moldova, în cadrul cărora și-au prezentat programele electorale și au spus cum vor găsi limbă comună cu consilierii municipali, în cazul în care câștigă alegerile.

La dezbatere au participat candidatul Partidului „Șor”, Pavel Verejanu și Dan Perciun, reprezentantul candidatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Simion Guțu.

„În Bălți mă voi baza pe practica acumulată la Orhei. Noi nu avem nimic în comun cu partidele politice. M-aș vedea în rol de primar care aplanează războaiele pe eșichierul politic. Noi vom merge la înțelegere doar cu populația. Vom merge la transparența pe care o avem astăzi și în Orhei. La toate ședințele Consiliului participă și cetățenii. Până acum, opoziția nu a votat contra pentru că proiectele înaintate sunt proiecte pentru cetățeni. Vom face ședințele chiar vizavi de piața de lângă Primărie. Îi vom chema pe cetățeni să vadă acele persoane pentru care și-au dat votul și să aprecieze atitudinile lor față de proiectele de dezvoltare”, a spus Pavel Verejanu.

„În acest scurt mandat de un an, candidatul nostru va încerca să consolideze activitatea Primăriei. Va încerca să depisteze schemele prin care banii publici fie sunt furați, fie utilizați ineficient. Primarul va trebui să inițieze proiecte mari și în 2019 să vină cu un Plan de dezvoltare a orașului bine pus la punct pentru o perioada îndelungată. Cred că, atâta timp cât proiectele sunt bune și în interesul cetățenilor, consilierii nu ar putea să nu le susțină. Consilierii trebuie să activeze în interesul cetățenilor”, a spus reprezentatului lui Simion Guțu, Dan Perciun.

La dezbatere au fost invitați și candidatul Partidului Ruso-Slavean, Oleg Topolnițki și candidatul Partidului Politic „Partidul Nostru”, Nicolae Grigorișin, dar aceștia nu s-au prezentat.

Dezbaterile au fost organizate în parteneriat cu Asociația „Promo LEX”.

Mihaela Rotari

Share