Cum a început Președintele ziua în care e omagiat

Cum a început Președintele ziua în care e omagiat

„În această zi de o semnificație specială”, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a decis să bucure sufletele unor oameni greu încercați de soartă, informează OFICIAL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că a vizitat familia Natalia și Valeriu Barbuța din Ialoveni, ambii suferă de grave probleme de sănătate și se deplasează doar cu ajutorul cărucioarelor.

„Căruciorul electric pe care îl are Valeriu este foarte uzat, din care motiv am decis ca din partea Fundației „Din Suflet”, să îi oferim un cărucior nou pentru a se putea deplasa nu doar prin casă, dar și prin curte sau chiar distanțe mai mari. De asemenea, am oferit familiei produse alimentare, produse igienice, scutece, ș.a. Totodată, cu mare bucurie în suflet am aflat că Albert, băiețelul cuplului Barbuța, astăzi împlinește 2 anișori. I-am dăruit micuțului o bicicletă, cărți și jucării. Am urat familiei sănătate și multe bucurii! Faptele bune continuă!”, a scris Dodon.

Precizăm că, șeful statului împlinește astăzi 45 de ani.

Andriana Cheptine

Share