CUB solicită o investigație independentă care ar constata abuzurile CNAM

CUB solicită o investigație independentă care ar constata abuzurile CNAM

Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) susține că Compania Națională de Asigurări Medicale refuză să plătească serviciile medicale pentru populație deși are în sold 1 mlrd. 351 mil. lei. 

„80% din populația RM este beneficiară a serviciilor obligatorii de sănătate. În același timp 36,6% dintre cetățeni pun bani din buzunarul lor pentru ca să-și asigure serviciile medicale de primă necesitate de care au nevoie. Această discrepanță vorbește despre faptul că sistemul nu funcționează, iar o dovadă elocventă ține și de raportul Curții de Conturi care a examinat felul în care au fost utilizate fondurile CNAM-ului”, a menționat președintele CUB, Igor Munteanu, într-o conferință de presă.

Totodată, potrivit vicepreședintelui CUB, Rodica Gramma, având un sold de 1 mld 351 mil. lei, CNAM refuză să achite suma de 151.9  mln lei pentru serviciile prestate peste program de instituțiile medicale. „Adică, oamenii au avut nevoie de asistență medicală, au fost prestate servicii necesare pacienților asigurați, însă CNAM refuză să le achite, motivând că aceste servicii depășesc planul negociat la începutul anului. Se  invocă faptul că instituțiile medicale ar fi trebuit să refuze pacienții bolnavi din motiv că au împlinit deja planul impus de CNAM. Are dreptul CNAM să nu achite pentru serviciile prestate pacienților asigurați? Ale cui interese le apără CNAM”, a subliniat Rodica Gramma.

De asemenea, experta în sănătate publică a comunicat că pentru anul 2022 CNAM nu a executat 819.1 mil. lei din suma planificată și aprobată prin lege. Mijloace financiare în sumă de 608.1 mln lei erau planificate pentru asistența medicală spitalicească. Aceste mijloace bănești nu au fost transferate instituțiilor medicale conform contractelor și au rămas, până la urmă, în buzunarul CNAM.

Tot în anul 2022, la CNAM au rămas în sold 8.1 mln lei la capitolul Servicii medicale paliative. În același timp, unuia dintre cei mai importanți prestatori de servicii paliative din țară, Hospice Angelus Moldova, nu au fost plătite circa 8 mln lei, prin aceasta condamnând acest prestator la faliment.

Potrivit raportului Curții de Conturi reiese că mii de pacienți au fost prejudiciați din cauza managementului defectuos al CNAM:

–         Circa 1 milion de lei a fost plătit din buzunarul pacienților, din cauza unor liste de așteptare lungi, create artificial, ceea ce i-a determinat să își achite costul serviciilor în instituții private sau publice.

–         850 de femei care au suportat intervenție de cancer mamar au rămas fără exo-proteze mamare sau a trebuit să le achite din buzunar, deși urmau să fie achitate din bugetul CNAM.

–         6 400 bolnavi de cataractă au fost lipsiți de dreptul de a fi operați sau nevoiți să plătească pentru intervenție, deoarece CNAM a diminuat finanțarea cu 22 mln lei pentru astfel de intervenții.

Pe parcursul activității sale CNAM a mai avut solduri neutilizate. În anul 2020 economiile au fost de 137.1 mln lei,  ajungând la sold cumulativ de 686.7 mln lei, însă, pentru anul 2022, soldul de 676.2 mln lei s-a egalat cu cel adunat în peste 10 ani.

La rândul său, ex-directorul Spitalului Clinic Republican, Anatol Ciubotaru, a punctat asupra faptului că CNAM, prin monopolul care îl deține și de faptul că asigură peste 95% din bugetele instituțiilor medicale, își permite să aplice tarife mai mici decât cele aprobate de Ministerul Sănătății. „CNAM dictează tarife după propriile estimări, ignorând legislația și impunând instituțiilor medicale contracte după propriul plac. CNAM-ul este autoritatea care dirijează cu mijloacele financiare pe care le acumulează de la pacienți și angajator. Aceasta nu ar trebui să fie instituția care dictează politicile de sănătate”, a menționat medicul.

Drept rezultat, urmare a deficienței de gestionare de fonduri, instituțiile medicale vor reduce din cheltuielile pentru medicamente și consumabile, condiții și alimentația pacienților etc. Respectiv, va scădea la general calitatea asistenței medicale prestate pentru mii de pacienți din țară. Prin acțiunile sale, CNAM prejudiciază interesul pacienților.

CUB solicită o investigație independentă care:

–         Ar stabili nevoile reale de servicii de sănătate a populației și capacitățile instituțiilor medicale de prestare a serviciilor de sănătate necesare.

–         Ar constata abuzurile admise de către CNAM în defavoarea intereselor pacienților țării.

”Solicităm transparența cu referire la planurile pentru soldul banilor publici de peste 1.3 miliarde de lei. Sunt banii acumulați de la cetățeni pentru sănătate și vrem să ne fie oferite asigurări cu referire la destinația lor conform scopului inițial stabilit”, menționează cei de la CUB.

Share