CtEDO a emis astăzi hotărârea în cauza Filat c. Moldovei. Precizările avocatului ex-Premierului

CtEDO a emis astăzi hotărârea în cauza Filat c. Moldovei. Precizările avocatului ex-Premierului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis astăzi hotărârea în cauza Filat c. Moldovei, informează OFICIAL.

Avocatul ex-Premierului Vlad Filat, Victor Munteanu a precizat că Vlad Filat s-a plâns la Curtea pe faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil pentru a-și demonstra nevinovăția.

„Orice proces, conform Constituției Republicii Moldova, trebuie să fie public – să fie oferite informații pe caz încât societatea să poate pune întrebări, iar cauza să fie judecată echidistant… Curtea a examinat și a constatat violare în privința Republicii Moldova prin faptul că domnul Filat nu a avut parte de un proces echitabil, anume prin faptul că a fost secret”, a declarat el.

În Hotărârea emisă se menționează că, Curtea consideră că nu s-a dovedit că excluderea publicului din procesul penal al reclamantului în fața instanței de fond și a Curții de Apel era strict necesară în împrejurările cauzei.

Victor Munteanu și-a exprimat speranța că se va ține cont de această hotărâre, astfel încât pe viitor să nu se mai admită asemenea situații.

„Noi sperăm că hotărârea aceasta va fi luată ca un exemplu în continuare pentru a fundamenta în legislația națională faptul că – orice persoană are dreptul de a beneficia de un proces echitabil pentru a-și demonstra nevinovăția, iar societatea să fie informată despre proces nu doar dintr-o sursă”,

Fostului Premier urmează să i se achite 7 500 euro drept prejudicii morale.

Share