CSM a aprobat 9 rapoarte pozitive de evaluare externă a judecătorilor

CSM a aprobat 9 rapoarte pozitive de evaluare externă a judecătorilor

În ședința din 15 iulie 2025, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat 9 rapoarte pozitive de evaluare externă, inclusiv pentru judecători care urmează a fi promovați la curțile de apel și la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

În cazul a doi judecători care nu au promovat evaluarea, CSM a acceptat raportul de nepromovare în unul dintre cazuri, iar în celălalt a dispus reevaluarea.

De asemenea, au fost acceptate rapoartele Comisiei de evaluare externă (vetting) pentru încă doi candidați la CSJ, care urmează să susțină testul profesional.

Aceste decizii permit completarea funcțiilor vacante din instanțele de apel și de la CSJ, cu judecători care au trecut verificările de integritate. Este un pas concret în direcția funcționării instanțelor în formule complete și a consolidării încrederii în actul de justiție.

Activitatea Comisiei de vetting este intensificată, iar rezultatele sunt vizibile: profesioniști evaluați, integritate confirmată, promovări bazate pe criterii obiective.

Ministerul Justiției va continua să asigure cadrul legal necesar și să contribuie activ la avansarea procesului de evaluare externă – prin dialog instituțional, înlăturarea impedimentelor, mobilizarea resurselor și sprijinirea directă a eforturilor de implementare.

Share