Creșterea tarifelor la energie electrică – suspendată pentru o lună. Ce alte decizii a luat CSE

Creșterea tarifelor la energie electrică – suspendată pentru o lună. Ce alte decizii a luat CSE

Prim-ministrul Natalia Gavrilița, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), a făcut declarații pentru presă, în cadrul cărora a dat asigurări că instituțiile statului lucrează în regim de alertă în interesul cetățenilor, informează OFICIAL.

Totodată, Premierul a spus că, CSE a luat o serie de decizii în noul context, dar și având în vedere crizele ce existau.

Astfel, având în vedere creșterea nejustificată a prețurilor pentru produsele sociale, CSE a decis extinderea acestei liste de produse de primă necesitate – panificație, carne de porc, de pasăre, pește, ouă, ceapă, zahăr, varză, morcov, sfeclă.

„De asemenea, s-a decis interzicerea pe perioada stării de urgență a grâului și zahărului, din 1 martie curent.

La fel s-a decis facilitarea intrării în țară a ajutoarelor umanitare, în ceea ce ține de procedurile vamale”, a comunicat Gavrilița.

Prim-ministrul a anunțat, de asemenea, că s-a decis suspendarea procedurilor de licitație pentru achiziția energiei electrice, astfel, s-a decis prelungirea și menținerea contractului în vigoare cu furnizorul de energie electrică, la același preț, până la 31 martie 2023. Suplimentar, am suspendat procedura de modificare a tarifelor la energie electrică timp de o lună, până va fi elaborat un program de compensare țintită”, a declarat oficialul.

Natalia Gavrilița a mai spus că, având în vedere pandemia, s-a decis ca instituțiile medico-sanitare publice să asigure gratuit cu consultații și tratament cetățenii ucraineni depistați cu COVID.

Premierul a dat asigurări că instituțiile statului au capacitate de a gestiona fluxul migrațional, există suficient transport, dar și pachete de primă necesitate pentru a oferi refugiaților.

Cristina Gurez

Share