Creditul agricol de urgență pentru agricultori va fi disponibil din 1 martie
Producătorii de cereale, care au înregistrat pierderi din cauza crizelor din ultimii ani, vor putea solicita, din 1 martie, de un credit agricol de urgență, care le vor permite să înceapă sezonul agricol de primăvară. Noul mecanism de susținere, anunțat la întâlnirea precedentă, a fost prezentat de către prim-ministrul Dorin Recean și vicepremierul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul unei noi discuții cu agricultorii.
„Abordarea noastră va fi întotdeauna pe principiul acordării ajutorului țintit, întreprinderilor care au nevoie, conform necesităților. Urmează să identificăm și alte măsuri de sprijin pentru agricultori”, a precizat premierul Dorin Recean.
Astfel, întreprinderile micro și mici vor putea beneficia de credite de până la 500 de mii de lei, cu o garanție de 90% din partea statului. Creditele vor fi oferite de toate cele 11 bănci licențiate din țară și vor putea fi utilizate pentru a procura semințe, combustibil, fertilizanți, pentru a achita serviciile mecanizate în agricultură și muncitorii. Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului va analiza dosarele depuse până la 31 mai curent.
„Guvernul Republicii Moldova cunoaște problemele cu care se confruntă producătorii de cereale și de fiecare dată a venit cu măsuri concrete de suport. Deja a fost alocată suma de 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție al Guvernului pentru a compensa pierderile agricultorilor în urma secetei. Doar în ultimul an, am acordat aproape două miliarde de lei pentru subvenții și alte tipuri de ajutor în agricultură. Blocarea vămilor și a drumurilor nu este o soluție de a rezolva problemele din sector, nu ajută pe nimeni, dimpotrivă, creează probleme oamenilor, transportatorilor, precum și exportatorilor de cereale”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.