COVID-19, în Parlament! Alt deputat – pozitiv
Deputatul neafiliat Grigore Repeșciuc a fost depistat pozitiv cu noul Coronavirus, transmite OFICIAL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Grigore Repeșciuc scrie că urmează tratamentul la domiciliu.
„Din păcate, noul virus continuă să facă capturi. Urmând mai mulţi colegi, am fost depistat pozitiv la COVID-19. Cu respectarea tuturor regulamentelor sanitar-epidemiologice, urmez tratamentul la domiciliu, în condiţii de autoizolare maximă, pentru a-mi proteja familia şi pe toţi cei apropiaţi.
Pericolul pandemic stă pe aproape, de aceea rog toată lumea să fie prudentă, să respecte elementarele măsuri de protecţie – masca purtată corect, distanţa socială, dezinfectarea şi evitarea locurilor aglomerate. O să ieşim şi din greul acesta, însă nu fără a depune un efort comun. Sănătate tuturor, aveţi grijă de dumneavoastră şi de cei care vă sunt alături!”, scrie deputatul.
Cristina Parfeni