Corina Călugăru a prezentat scrisorile de acreditare în calitate de Ambasador Președintelui Franței

Corina Călugăru a prezentat scrisorile de acreditare în calitate de Ambasador Președintelui Franței

La Paris, Ambasadoarea Corina Călugăru, a prezentat Președintelui Franței, Emmanuel Macron, scrisorile de acreditare în calitate de Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica franceză, informează OFICIAL.

Corina Călugăru i-a mulțumit Președintelui Emmanuel Macron pentru deschiderea și disponibilitatea privind suportul acordat Republicii Moldova, inclusiv, în cadrul vizitei recente la Chișinău.

Ambasadoarea a enunțat prioritățile pentru mandatul său în Republica Franceză. Acestea se vor axa pe aprofundarea relațiilor moldo-franceze, intensificarea cooperării comercial-economice și promovarea exporturilor, preluarea expertizei franceze în domenii prioritare pentru țara noastră, cooperarea în domeniul educației, cultural, reglementarea dificultăților cetățenilor Republicii Moldova care se află în Franța, etc.

Corina Călugăru, a mulțumit Președintelui Emmanuel Macron pentru asistența în combaterea consecințelor economice și energetice cu care se confruntă Republica Moldova, în contextul războiului din Ucraina, precum și prin co-prezidarea Platformei de susținere a țării noastre, următoarea reuniune fiind preconizată la Paris.

Totodată, diplomata a ținut să menționeze că susținerea Franței a fost decisivă pentru ca Republica Moldova să obțină statutul de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană și continuă să fie esențială în contextul aspirațiilor europene.

Ambasadoarea Corina Călugăru este cel de-al 7-lea Ambasador al Republicii Moldova în Franța, de la deschiderea misiunii diplomatice a țării noastre la Paris, în anul 1997.

Share