Convenția moldo-franceză privind evitarea dublei impuneri, votată de Guvern
Cabinetul de miniștri a aprobat ieri, 3 octombrie, proiectul de hotărâre pentru aprobarea semnării Convenției dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.
Convenția are drept scop dezvoltarea relațiilor economice dintre Republica Moldova şi Republica Franceză atât în domeniul eliminării dublei impuneri a persoanelor fizice şi juridice, cât şi în atragerea investițiilor străine.
Totodată, proiectul vizează crearea unor sisteme fiscale care ar coordona acțiunile statelor contractante îndreptate spre evitarea dublei impuneri, eliminarea discriminării fiscale sub orice forma, precum și asigurarea schimbului de informații, ceea ce va oferi condiții favorabile pentru desfășurarea activității economice externe și va consolida relațiile bilaterale.
Procesul de negociere a unei noi Convenții s-a desfășurat pe parcursul lunii iulie 2020 și februarie 2021.
Este important de menționat că urmare a negocierilor părțile au agreat cotele impozitului la dividende, dobânzi și royalty, după cum urmează:
· Dividende – 5% și 10%;
· Dobânzi – 5% cu două excepții;
· Royalty – 6% din suma brută.
Instituția responsabilă pentru negocierea, semnarea, interpretarea și implementarea Convenției respective este Ministerul Finanțelor.
Prezenta Convenție va intra în vigoare în prima zi după data la care a fost primită ultima notificare privind îndeplinirea procedurilor interne, necesare pentru intrarea în vigoare a Convenţiei.
Conform art.14 din Legea nr.595/1999 privind tratatele internaţionale, Convenția urmează a fi ratificată de către Parlamentul Republicii Moldova.
Actualmente Republica Moldova aplică Acorduri și Convenții pentru evitarea dublei impuneri cu 50 de state.
Doina Buruiană