Constantin Codreanu – deputat la București, într-o nouă postură

Constantin Codreanu – deputat la București, într-o nouă postură

Noul deputat în Camera Deputaţilor din România, basarabeanul Constantin Codreanu a fost propus astăzi în ședința de plen a Parlamentului pe lista Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării. Ulterior, comisia formată din 15 membri l-a votat în unanimitate președinte al acesteia, potrivit unui comunicat de presă. 

„Mă onorează susținerea unanimă a colegilor din celelalte partide exprimate prin voturile care mi-au adus funcția de președinte al acestei comisii.  Este un prim consens care mă bucură și care sper să rămână regulă de aur pentru viitoarea activitate a acestei comisii. În fond, politicul trebuie să treacă pe locul secund când vine vorba de interesele comunităților de români de oriunde și-n lumea asta. Îmi propun să impulsionez activitatea acestei comisii dat fiind faptul că știu deja multe dintre problemele cu care se confruntă românii noștri din afara țării. Inclusiv prin continuarea unor inițiative lansate de predecesorul meu, domnul Mircea Lubanovici, care a ținut să îmi ureze succes în noua postură”, a declarat deputatul Constantin Codreanu. 

Amintim că, Codreanu a fost ales pe listele Partidului Mișcarea Populară.

 

Doina Secrieru

Share