Consolidarea coeziunii sociale a cetățenilor pe ambele maluri ale râului Nistru, discutată în cadrul ședinței Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova
Membrii Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova s-au convocat, astăzi, într-o ședință. La discuții au mai participat șefa Oficiul ONU pentru Drepturile Omului în Republica Moldova, Bea Ferenci, Reprezentanta UN Women în țara noastră, Dominika Stojanoska și consiliera pentru pace și dezvoltare din cadrul Oficiului Coordonatorului Rezident al ONU în Moldova, Kristin Jenssen.
În cadrul ședinței, participanții au avut un schimb de opinii privind situația curentă din regiunea transnistreană, referindu-se în mod special la problematica asigurării drepturilor omului și securității în regiunea din stânga Nistrului.
În această ordine de idei, șefa Oficiului ONU pentru Drepturile Omului în Republica Moldova, Bea Ferenci, a relatat oficialilor despre implementarea proiectului „Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și a coeziunii sociale pe ambele maluri ale râului Nistru”. Proiectul, care este în derulare din anul 2022, este finanțat de Fondul ONU pentru Consolidarea Păcii și implementat de Oficiul ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și UN Women Moldova. Proiectul are ca scop facilitarea unui mediu propice pentru îmbunătățirea relațiilor dintre comunități de pe ambele maluri ale râului Nistru, reducerea tensiunilor sociale, precum și îmbunătățirea integrării drepturilor omului și a egalității de gen în procesul de soluționare a conflictului transnistrean. Totodată, proiectul își propune realizarea unor activități de consolidare a capacităților organizațiilor societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului, în calitate de actori ce pot fi implicați în facilitarea procesului de soluționare a conflictului transnistrean. O altă parte a activităților din cadrul proiectului sunt axate pe domenii referitoare la drepturile omului, Agenda „Femeile, Pacea, Securitatea”, procesele de consolidare a păcii.
În cadrul discuțiilor, vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi, președintele Comisiei parlamentare speciale, a menționat că Organizația Națiunilor Unite, prin intermediul agențiilor sale, a avut și continu să aibă o contribuție consistentă în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, prin multitudinea de proiecte pe care le implementează în Republica Moldova. „Vă asigurăm de tot sprijinul și deschiderea noastră în eforturile comune de a facilita reglementarea conflictului transnistrean, într-o manieră pașnică”, a declarat Mihail Popșoi.
Comisia parlamentară specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova a fost constituită la 4 noiembrie 2021 și are ca obiectiv monitorizarea și evaluarea situației privind politicile de reintegrare, precum și elaborarea propunerilor și recomandărilor care ar permite redobândirea încrederii și apropierea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.