Consiliul Național Politic, în ședință. Platforma DA: Republica Moldova nu devine mai independentă energetic, ci capitulează în fața șantajului

Consiliul Național Politic, în ședință. Platforma DA: Republica Moldova nu devine mai independentă energetic, ci capitulează în fața șantajului

Conducerea Platformei Demnitate și Adevăr (DA), în cadrul unei conferințe de presă, a solicitat demisia vicepremierilor Andrei Spînu și Oleg Serebrian. Totodată, a anunțat că va convoca ședința Consiliului Politic Național în cadrul căreia vor fi luate o serie de decizii importante, informează OFICIAL.

Formațiunea a menționat că, la 3 decembrie, autoritățile de la Chișinău au anunțat cu mult zgomot că au negociat cu autoritățile neconstituționale de la Tiraspol cedarea în favoarea acestora a întregului volum de gaz (5,7 milioane de metri cubi pe zi) pe care Moldova îl primește de la Gazprom. În schimb, Moldova urmează să primească 50% din volum necesar de energie electrică la un preț de 73 USD/MW, ceea ce înseamnă o majorare cu 11 USD decât prețul achitat anterior. Mai mult ca atât, autoritățile de la Chișinău s-au angajat să faciliteze activitatea Uzinei Metalurgice de la Râbnița, prin emiterea autorizațiilor necesare, cât și în eventualitate, deschiderea unor conturi în băncile din Republica Moldova, astfel încât, afacerile tenebre din stânga Nistrului să prospere și mai mult.

„Chiar și cele mai simple calcule economice arată o înțelegere în detrimentul intereselor naționale. Astfel, pierderile economice suportate pentru achiziția gazelor naturale cedate regimului separatiste de pe piața europeană sunt mult mai mari decât diferența de preț la energia electrică. Gazpromul livrează Moldovei gaze la prețul de 785 USD. În urma acestor cedări, volumul de gaz necesar pentru malul drept al Nistrului a fost procurat vara cu un preț mediu de 1000 USD, iar prețul actual pe piață este în mediu de 1500 USD. Mai mult ca atât, toate circumstanțele ne arată despre pregătirea acestei decizii încă din momentul în care Gazprom a decis să micșoreze cantitatea volumului de gaz exportat în Republica Moldova până la cantitatea de gaz suficientă pentru Regiunea Transnistreană. O asemenea decizie a fost pregătită de autoritățile de la Kremlin și cu mult fast servită cetățenilor Republicii Moldova, care vor achita, în condițiile economice precare, atât diferența de preț, cât și creditul de 1.05 miliarde de lei, acordat în ajunul acestei decizii de către CSE pentru MoldovaGaz. Precizăm că dincolo de condițiile economice nefavorabile, această înțelegere denotă inconsecvență și înalta trădare a principiilor constituționale, favorizând supraviețuirea regimului separatist, fără impunerea condițiilor de reintegrare sau cel puțin a respectării drepturilor fundamentale ale omului și fără a avea minime garanții, că printr-o eventuală solicitare a Kremlinului, Republica Moldova va rămâne și fără cantitatea de insuficientă de energie electrică procurată de la Cuciurgani, așa cum s-a întâmplat în trecut. Prin această decizie, Republica Moldova nu devine mai independentă energetic, ci capitulează în fața șantajului” – a comunicat Platforma DA.

Astfel, ținând cont de prejudicierea intereselor naționale prin această decizie, precedată de licitații dubioase în domeniul energetic, incompetență, suspiciuni de corupție, fraudă și sabotaj, Platforma DA solicită:

Parlamentului Republicii Moldova:

– Instituirea unei Comisii speciale de anchetă pe marginea înțelegerilor dubioase din domeniul energetic.

Guvernului Republicii Moldova:

– Demisia de urgență a Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, cât și a Ministrului pentru Reintegrare, Oleg Serebrean.

Organelor de drept:

– Investigarea tuturor circumstanțelor legate de sabotaj, corupție și trafic de influență discutate în jurul situației energetice.

Președinția Republicii Moldova:

– Inițierea consultărilor pe marginea unui program și guvern anticriză, cu atragerea capitalului uman din afara PAS. Platforma Demnitate și Adevăr va convoca Consiliul Național Politic pentru a discuta cu forul suprem al partidului situația precară în care se află Republica Moldova și va propune consolidarea forțelor de dreapta în vederea monitorizării activității Guvernului, cât și prevenirii unor decizii similare pe viitor, apelând la presiunea publică.

Ca urmare a celor relatate, este clar că reprezentanții guvernului nu au negociat cu malul stâng, ci, pur și simplu le-au acceptat toate solicitările și le-au îndeplinit toate mofturile. Președintele Țării, Prim-ministrul ar trebui să analizeze minuțios cele întâmplate și să identifice cine sabotează pe intern Guvernul. Să identifice cine se erijează ca salvator al țării dar în realitate acționează ca salvator al regimului separatist și al oligarhilor ruși de acolo. Iar cel mai cinic din partea puterii este că promovarea intereselor regimului separatist se întâmplă într-o perioadă când Uniunea Europeană, România fac eforturi majore pentru a ne ajuta să rezistăm șantajului rusesc. Se zvonește că parte a negocierilor este și prelungirea autorizației de mediu pentru Uzina Metalurgică. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci nu mai există niciun dubiu că negociatorii din partea Moldovei au fost de fapt portavoci ai intereselor Kremlinului și al regimului separatist.

Share