Consilierii municipali ai Platformei „DA” solicită transparență la achiziționarea autobuzelor în capitală

Consilierii municipali ai Platformei „DA” solicită transparență la achiziționarea autobuzelor în capitală

Consilierii municipali ai fracțiunii Platformei „Demnitate și Adevăr” solicită Primarului general al Capitalei, Ion Ceban, inițierea procedurilor legale și transparente privind achiziționarea celor 100 de autobuze, dar și încetarea răfuielii politice asupra membrilor PDA, transmite OFICIAL.

În cadrul unei conferințe de presă, consilierii PDA au condamnat modul prin care se face achiziționarea autobuzelor, fără respectarea prevederilor legale.

„Toate documentele de procurare a autobuzelor nu au fost transparente, procedurile s-au făcut fără consultări publice. În proiectul de decizie și nota informativă nu este indicată specificația principală: consumul de energie a autobuzelor. Comisia de specialitate ne-a comunicat că nu au fost consultată cu privire la acest proiect. La demersurile noastre, în loc să se conformeze solicitărilor consilierilor noștri, Ion Ceban a început să se răfuiască politic cu noi. A cerut vice-pretorilor Platformei „DA” să scrie cereri de demisie din funcții”, a spus consiliera Aliona Mandatii.

Astfel, consilierii Platformei „DA” în CMC au solicitat să fie inițiate audieri în vederea elaborării documentelor necesare la procurare; să fie publicare ofertele de la diverși producători și ofertele de creditare; să fie consultați experții în eficiență energetică și ecologiști; să fie anulate dispozițiile nejustificate de demitere a vice-pretorilor PDA și încetarea răfuielii politice.

Cristina Parfeni

Share