„Congresul Civic” a anunțat un nou protest

„Congresul Civic” a anunțat un nou protest

Partidul Acțiunii Comune „Congresul Civic” anunță desfășurarea unui nou protest împotriva guvernării. Evenimentul este planificat pentru 5 februarie curent, în fața sediului Parlamentului, informează OFICIAL.

„La 29 ianuarie „Congresul Civic” a desfășurat primul protest spontan împotriva energomorului, împotriva noii majorări a prețurilor la gaze natural, energie termică, energie electrică. În acea zi au ieșit peste 300 de activiști ai partidului. Dar chiar și acest pas modest a motivat foarte mulți cetățeni, a arătat un exemplu foarte clar de rezistență sinceră acestei puteri incapabile”, se spune în declarația formațiunii.

De asemenea, conducerea partidului precizează:

„La 5 februarie curent, începând cu ora 13.00, în același loc – la Parlament, „Congresul Civic” iese din nou la protest. „Congresul” convoacă în această zi 600 de activiști ai săi din toată țară. Îi chemăm pe toți cei care nu sunt indiferenți, să se alăture acestei acțiuni. Niciun fel de discursuri și mitinguri cu politicieni, ci doar demonstrarea organizării și hotărârii că poporul Moldovei este capabil să fie solidar, poate să se împotrivească eficient și poate identifica soluții de comun acord la situațiile fără de ieșire. Și doar așa – adunându-ne împreună, depășind diferențele și neîncrederea, pas cu pas – vom reuși să atingem scopul propus.”

Potrivit formațiunii, criza energetică de amploare este consecință a puterii incompetente. „Guvernarea s-a dovedit incapabilă să poarte negocieri de nivel înalt cu Gazprom cu privire la contractele de lungă durată, așa cum le-a reușit partenerilor europeni: Germania, Ungaria, România. În rezultat, Republica Moldova – membru al CSI – plătește pentru gaz în mediu de două ori mai mult decât țările UE și NATO”, se mai spune în declarația „Congresului Civic”, subliniindu-se: „drept consecință, cheltuielile cetățenilor pentru cele mai necesare produse și servicii sunt mult mai mari decât veniturile”.

Amintim că, la 29 ianuarie curent, „Congresul Civic” a desfășurat o primă acțiune de protest în fața Parlamentului. Acțiunii s-au alăturat și șoferii de taxi.

Cristina Gurez

Share