Conducerea Mișcării Respect Moldova s-a întâlnit cu Ambasadorul Lituaniei
Eugeniu Nichiforciuc, preşedintele Mişcării Respect Moldova, și Radu Burduja, prim-vicepreşedintele formaţiunii, au avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Lituania în Republica Moldova, Tadas Valionis, informează OFICIAL.
În cadrul întrevederii, au fost abordate aspecte legate de integrarea europeană a Republicii Moldova, dar și de securitate.
Conducerea Mişcării Respect Moldova a reiterat angajamentul ferm al formațiunii de a întreprinde toate acțiunile necesare pentru a asigura viitorul Republicii Moldova în marea familie a Uniunii Europene.
„Ne propunem să construim Europa la noi acasă, în Republica Moldova, ca, atunci când vom adera, să nu fim tratați ca niște rude sărace, dar ca o țară cu un nivel de viaţă înalt”, a menționat Eugeniu Nichiforciuc.
Totodată, conducerea Mişcării Respect Moldova a exprimat poziția formaţiunii că e necesar de acționat și în vederea asigurării securității regionale, ca o condiție obligatorie pentru dezvoltarea normală a regiunii în continuare.