Conducerea AȘM – la o întrevedere cu Pavel Filip
Premierul Pavel Filip, a avut o întrevedere cu conducerea Academiei de Științe a Moldovei (AȘM) și un grup de savanți, informează OFICIAL.
„Până la reformă, conducerea Academiei muncea nu atât pentru știință, cât pentru gestionarea patrimoniului. Acum, AȘM nu mai trebuie să se ocupe de întreținerea clădirilor instituțiilor și de distribuirea banilor destinați cercetării, dar se poate concentra nemijlocit pe știință. Urmare a reformei, AȘM devine consultantul strategic al Guvernului în domeniile cercetării și inovării”, a spus Filip.
Premierul a precizat că nu lipsa banilor a fost și este cea mai mare problemă, ci faptul cum sunt gestionați acești bani. „Dacă facem ordine în domeniile cercetării și inovării, putem nu doar să supraviețuim, dar și să ne dezvoltăm. Prin reformele promovate dorim salvarea și renașterea Academiei, astfel încât să ne mândrim cu știința națională”, a mai declarat Filip.
În cadrul discuțiilor, a fost accentuată importanța asigurării dezvoltării atât a științei fundamentale, cât și a celei aplicative. Totodată, a fost evidențiată necesitatea intensificării colaborării dintre AȘM, universități și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC).
În timpul apropiat, AȘM va prezenta un raport privind starea sistemului național de cercetare și inovare și va consulta MECC în definitivarea Programului Național în domeniile cercetării și novării în următorii 4 ani, în conformitate cu dezvoltarea strategică a țării. În acest document vor fi stabilite prioritățile, în baza cărora vor fi finanțate proiectele propuse de echipele de cercetători.
Mihaela Rotari
Eu tare sper ca aceștia de la AȘM să mai inventeze câte ceva…..