Concurs pentru cele 5 funcții de director al ANRE. Cine sunt candidații admiși la interviu
Comisia economie, buget și finanțe a examinat dosarele depuse pentru concursul public de selectare a candidaților la trei funcții de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, informează OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, 9 persoane au fost admise la proba de interviu. Este vorba de Svetlana Zapșa, Eugen Carpov, Dan Bîrsă, Octavian Calmîc, Anatolie Zagorodnîi, Constantin Bragoi, Violina Șpac, Viorel Gamurar, Dumitru Suhoborcenco. Decizia Comisiei și CV-urile candidaților admiși urmează a fi publicate pe site-ul Parlamentului.
Totodată, membrii Comisiei au respins dosarele a doi candidați – Iurie Chiorescu și Alexandru Popa, deoarece nu corespundeau criteriilor de selectare.
De menționat că, la prima etapă a concursului de selectare a dosarelor au fost admiși candidații Ion Candu, Oleg Popa, Constantin Bragoi, Ștefan Creangă, Viorel Gamurari, Sergiu Ungureanu, Svetlana Zapșa, Violina Șpac, Veaceslav Untila.
Interviul tuturor candidaților admiși pentru toate cele 5 funcții vacante de director al ANRE va avea loc miercuri, 23 ianuarie 2019, începând cu ora 09.00.
În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare a concursului, Comisia economie, buget și finanțe urmează să desfășoare interviul și să selecteze candidații care au acumulat punctajul cel mai mare. Comisia prezintă Președintele Parlamentului candidații selectați, care urmează a fi aprobați de plenul Parlamentului.
Amintim că, Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a anunțat concurs public pentru suplinirea a cinci funcții vacante de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Dosarele pentru concurs au fost depuse în perioada 30 noiembrie 2018 – 16 ianuarie 2019.
Toate cele 5 funcții de director au devenit vacante după ce oficialii și-au prezentat demisia la sfârșitul anului trecut.
Potrivit Legii cu privire la energetică, Agenţia Națională pentru Reglementare în Energetică este condusă de un Consiliu de Administraţie format din 5 directori. Membrii Consiliului de Administrație al ANRE sunt numiți prin hotărâre Parlament pentru un mandat de șase ani.
Doina Secrieru