Componența CC rămâne neschimbată

Componența CC rămâne neschimbată

Proiectul de lege pentru modificarea componenței Curții Constituționale a Republicii Moldova nu a fost susținut de deputați, în ședința de astăzi a Parlamentului, informează Oficial.

Potrivit proiectului, Curtea Constituţională urma a fi compusă din 7 judecători, comparativ cu 6 în prezent.

Doi judecători urmau a fi numiţi de Parlament, doi de Guvern, doi de Consiliul Superior al Magistraturii, iar un judecător de Preşedintele Republicii Moldova. În prezent, șeful statului nu are acest drept.

O altă modificare se referea la perioada mandatului judecătorilor Curții Constituționale, care urma a fi majorat de la 6 ani la 9 ani.

De asemenea, proiectul prevedea că mandatul judecătorilor Curţii Constituţionale aflaţi în exerciţiul funcţiei la data intrării în vigoare a prezentei legi urma a fi prelungit cu 3 ani.

De menționat că, pentru modificarea Legii supreme au votat, în lectură finală, 53 de deputați din cei prezenți, însă pentru modificarea Constituției Republicii Moldova e nevoie de votul a 2/3 de parlamentari.

Doina Secrieru

Share