Complexul Memorial „Eternitate” din Chișinău – în reparație, la indicația lui Igor Dodon
Sub egida Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, au demarat mai multe acțiuni dedicate Zilei Victoriei. Despre aceasta anunță, pe o rețea de socializare, șeful statului.
Igor Dodon a menționat că, activiștii „Gărzii Tinere” vizitează veteranii.
„De asemenea, la indicația Președintelui, sunt efectuate lucrări de reparație a Complexului Memorial „Eternitate”. În seara zilei de 8 mai, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc un concert festiv cu participarea lui Oleg Gazmanov, Artist al Poporului al FR și Denis Maidanov, Artist Emerit al FR. După concert, va avea loc un grandios foc de artificii cu prilejul Zilei Victoriei. Pe data de 9 mai, zeci de mii de cetățeni, tradițional, împreună cu Președintele vor mărșălui din Piața Marii Adunări Naționale până la Complexul Memorial ”Eternitate”. La fel ca în anii precedenți, în cadrul Marșului Victoriei va avea loc acțiunea „Regimentul Nemuritor”, participanții căreia vor purta fotografiile eroilor, căzuți pe câmpul de luptă în Marele Război pentru Apărarea Patriei”, a mai spus Dodon.
Mihaela Rotari