Compania AGOS Green SRL – la a 26-a aniversare

Compania AGOS Green SRL – la a 26-a aniversare

Compania AGOS Green SRL – cel mai mare producător naţional din Moldova, cu volume mari de producţie şi parteneriate atât pe piaţa internă, cât şi internaţională (Europa şi Asia) – marchează 26 de ani de activitate.  

Cunoscută anterior sub denumirea de Pasinfo-Grup, compania a fost înfiinţată pe data de 13 septembrie 1999. Iniţia, compania şi-a propus să se implice în diverse activităţi legate de tutun, precum achiziţionarea, producerea, prelucrarea, fermentarea şi exportul acestuia. Dar rebranding-ul, realizat în anul 2023, a adus o nouă suflare companiei, transformând-o în AGOS (Agriculture Green Solutions).

„Acest proces a avut ca scop principal revitalizarea şi modernizarea companiei, inclusiv prin actualizarea utilajelor și adoptarea unor soluţii inovatoare în domeniul agricol. AGOS Green şi-a propus să ofere soluţii sustenabile şi eficiente pentru industria agricolă, contribuind astfel la creşterea performanţelor şi adaptarea la cerinţele în continuă schimbare ale pieţei”, menţionează Sergiu Boroda, directorul AGOS Green SRL.

În toţi aceşti ani, AGOS Green a implementat o strategie de creştere constantă. În fiecare an s-a investit în achiziţionarea de noi unităţi de producţie, câmpuri, clădiri şi alte active necesare. De asemenea, au fost angajaţi profesionişti cu experienţă, care au ajutat la dezvoltarea unor relaţii pe termen lung cu întreprinderile agricole locale pentru a extinde piaţa. Aceasta şi explică poziţia de piaţă şi performanţele pe care le înregistrează întreprinderea.

„Indiferent de provocările cu care ne confruntăm, AGOS Green rămâne cel mai mare producător naţional din Moldova. La moment, asigurăm cu locuri de muncă 135 persoane, iar volumul total al taxelor şi impozitelor achitate de companie în ultimii 4 ani a constituit circa 6 milioane de lei, dintre care 4,8 milioane de lei reprezintă impozitele din salarii”, menţionează Sergiu Boroda.

Chiar dacă este greu de crezut că ramura producerii de tutun poate reveni la ponderea de altădată, AGOS Green, pornind inclusiv de la poziţia de lider pe acest segment de piaţă, îşi propune obiective destul de îndrăzneţe: restabilirea domeniul de tutungerie în Republica Moldova; crearea noilor locuri de muncă; creşterea venitului naţional şi contribuirea la PIB-ul ţării; stimularea comerţului dintre UE şi Republica Moldova.

Share