Comisia parlamentară securitate națională a avizat pozitiv introducerea integrării europene în Constituție

Comisia parlamentară securitate națională a avizat pozitiv introducerea integrării europene în Constituție

Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică a examinat și a avizat, în ședința de astăzi, proiectul de completare a Constituției Republicii Moldova cu prevederi ce stabilesc vectorul de integrare europeană ca obiectiv strategic de dezvoltare a țării, informează Oficial.

Potrivit proiectului, Legea Supremă va fi completată cu un articol nou care stipulează că integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă obiectivul strategic de dezvoltare a tării, iar procedura de aderare a Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene vor fi stabilite de Parlament prin lege organică.

Totodată, se propune de a completa preambulul Constituţiei cu o propoziţie nouă prin care se va scoate în evidenţă aspiraţiile de integrare europeană a ţării şi promovarea orientării Republicii Moldova spre spaţiul valoric democratic european.

Inițiativa de modificare a Constituției aparține unui grup de deputați din coaliția parlamentară majoritară.

Doina Secrieru

Share