Comisia parlamentară de specialitate a susținut crearea Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală
Programele și proiectele care vizează dezvoltarea regională și locală ar putea fi finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, transmite OFICIAL.
Raportul la Proiectul de lege elaborat în acest scop, care prevede instituirea Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, a fost aprobat, astăzi, de membrii Comisiei administrație publică.
Conform documentului, Fondul va deveni sursa de finanțare a proiectelor investiționale din domeniul energetic, dezvoltării rurale, alimentării cu apă și canalizare, infrastructurii locale, etc., care, la moment, sunt implementate prin intermediul celor cinci fonduri naționale existente: Fondul Ecologic Național, Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, Fondul Rutier, Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului rural, Fondul de Eficiență Energetică.
Noua entitate va activa în baza Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și va prelua proiectele de dezvoltare regională și locală.
De asemenea, documentul propune constituirea Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale responsabil, inclusiv, de aprobarea deciziilor de finanțare a proiectelor de dezvoltare locală.
Totodată, proiectul mai prevede dezvoltarea unui sistem informațional, care va asigura evidența proiectelor finanțate din Fond.
Resursele financiare ale Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală vor fi aprobate anual, prin Legea bugetului de stat, și vor fi distribuite pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare regională și locală.
În cadrul aceleiași ședințe, membrii Comisiei administrație publică au aprobat și raportul la Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative.
Proiectul propune modificarea Legii privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, Legii privind protecția mediului înconjurător, Legii privind performanța energetică a clădirilor, Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii şi mediului rural și Legii cu privire la eficiența energetică.
Documentul a fost elaborat în vederea reglementării modului de finanțare a proiectelor investiționale regionale și locale.
De asemenea, documentul prevede asigurarea unei monitorizări riguroase a mijloacelor financiare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, astfel încât să fie evitată suprapunerea finanțării proiectelor investiționale din mai multe surse pentru același proiect.
De menționat că, proiectele investiționale pentru care există deja angajamente de finanțare, asumate până la intrarea în vigoare a prezentului proiect, vor fi finalizate conform procedurilor existente.
Proiectele de lege urmează a fi examinate de Legislativ, în prima lectură.