Comisia „Laundromat” l-a invitat pe Alexandru Tănase la audieri, dar el nu s-a prezentat!

Comisia „Laundromat” l-a invitat pe Alexandru Tănase la audieri, dar el nu s-a prezentat!

Astăzi urma să aibă loc o nouă ședință a Comisiei „Laundromat”, iar la audieri a fost invitat Alexandru Tănase, ex-deputat, ex-ministru al Justiției și ex-președinte al Curții Constituționale, transmite OFICIAL.

În cadrul unei conferințe de presă, președintele Comisiei, Inga Grigoriu a anunțat că Alexandru Tănase a transmis un mesaj precum că nu ar putea veni la audieri, dar a motivat refuzul.

„În răspuns, dnul Tănase ne relatează că nu deține nici o informație cu privire la subiectul investigat de Comisie, în afară de cele ce s-au vehiculat în presă. Întrebările nu au fost adresate, dar dumnealui a intuit despre apariția unei întrebări cu privire la modificarea taxei de stat în 2010. Dumnealui spune că modificarea nu are nici o legătură cu operațiunea „Laundromat”.

Menționez că, în urma modificărilor, statul, conform calculelor noastre, a pierdut în bugetul de stat circa 10 miliarde de lei din ordonanțele judecătorești. Prin modificare s-a plafonat taxa de stat pentru persoanele fizice de 25 mii lei, iar pentru persoanele juridice de 50 mii lei.
Pe noi ne-a interesat și informații despre onorariul executorului judecătoresc. Am vrut să întrebăm dacă dumnealui cunoaște dacă acei 5 executori judecătorești și-au ridicat onorariul în urma tranzacțiilor efectuate”, a spus Inga Grigoriu.

Deputatul a mai spus că a pregătit un demers către Fisc pentru a afla dacă în perioada 2010-2014 au fost vărsați în bugetul de stat, sub formă de impozite, bani din onorariul din tranzacțiile în instanțe de către cei 5 executori judecătorești.

Cristina Parfeni

Share