Comisia guvernamentală pentru integrarea europeană, într-o nouă ședință

Comisia guvernamentală pentru integrarea europeană, într-o nouă ședință

Prim-ministrul Pavel Filip a prezidat, în seara zilei de ieri, şedinţa Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană. În cadrul reuniunii au fost analizate evoluțiile înregistrate în realizarea Planului Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE, cu accent pe dimensiunea economică şi sectorială, transmite Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Premierul a menționat că reuniunea Consiliului de Asociere, desfășurată la începutul lunii mai curent, precum şi întrevederile bilaterale cu oficialii europeni au reconfirmat că progresele realizate de autoritățile de la Chișinău contribuie – atât la avansarea țării noastre în parcursul european, cât și la deschiderea unor noi posibilităţi în dialogul cu UE.

În context, a fost subliniată importanța extinderii listei categoriilor de produse de origine animală care pot fi exportate în țările UE, fiind analizate evoluțiile în procesul implementării Planului de acțiuni privind exportul de carne de pui şi ouă categoria B. Pentru a obține dreptul de export, au fost întreprinse acțiuni pentru armonizarea cadrului legal, pregătirea a peste 400 de angajați ANSA în domeniul inspecției și controlului, elaborarea programelor de monitorizare și combatere a bolilor la păsări. Pentru perioada următoare se propune identificarea soluțiilor pentru procesarea deșeurilor prin incinerare.

De asemenea, membrii Comisiei s-au referit la evoluțiile în realizarea angajamentelor față de UE în domeniul transporturilor și energeticii. Accentul principal a fost pus pe realizarea în termene cât mai restrânse a proiectului de prelungire a gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău, cu demararea lucrărilor de construcție până la finele lunii august. Totodată, au fost discutate şi posibilitățile de conectare a Republicii Moldova la piața energetică europeană.

În cadrul ședinței, a fost subliniată și importanța sporirii nivelului de armonizare a legislației la standardele UE. În altă ordine de idei, au fost discutate evoluțiile în realizarea condiționalităților pentru obținerea asistenței macrofinanciare din partea UE.

Doina Secrieru

Share