Comisia a decis: Trei candidați la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție

Comisia a decis: Trei candidați la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție

Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror – șef al Procuraturii Anticorupție s-a întrunit ieri în ședință închisă, format on-line, pentru a examina dosarele candidaților prin prisma criteriilor de eligibilitate, informează OFICIAL.

Respectiv, în urma examinării dosarelor candidaților la funcția de procuror – șef al Procuraturii Anticorupție, trei din cei cinci candidați au întrunit criteriile de eligibilitate normate de art.251 alin.(1) lit.a), b),d) și e) din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură, fiind promovați pentru etapa interviului, după cum urmează:

Adrian Bordianu
Veronica Dragalin
Octavian Iachimovschi

În privința celorlalți doi candidați, Comisia a constatat că, aceștia nu întrunesc criteriul de eligibilitate stipulat la art.20 lit.d) din Legea 3/2016, în consecință, cu referire la candidații Oleg Potîrniche și Victor Brînză, a decis colegial descalificarea din concurs, pe motivul nepromovării etapei de eligibilitate.

Etapa interviurilor a fost stabilită pentru 17 și 18 mai curent. Interviurile candidaților vor fi publicate pe pagina web oficială a Consiliului Superior al Procurorilor îndată după încheierea ultimului interviu. Interviurile vor avea loc online.

Share