Codul electoral va fi modificat. Peste 200 propuneri au parvenit la CEC
Peste 200 de propuneri orientate spre perfecționarea legislației și a procedurilor electorale au fost recepționate de Comisia Electorală Centrală (CEC), informează OFICIAL.
În acest fel, CEC invită părțile interesate să consulte tabelul de sinteză a propunerilor la proiectul de hotărâre „Cu privire la înaintarea propunerilor de modificare a Codului electoral și a legislației conexe”.
Primul capitol, pe care îl face public CEC, ține de sinteza comentariilor și recomandărilor făcute de subiecții interesați la compartimentul legat de dreptul de a alege și de a fi ales.
În acest fel, CEC consolidează activitatea de evaluare a legislației electorale și conexe și, pe 25 mai curent, va prezenta, în cadrul unui eveniment public, viziunea autorității electorale pentru perfecționarea legislației și a procedurilor electorale, precum și proiectul unui nou Cod electoral.
Documentul ce conține sinteza obiecțiilor şi propunerilor/recomandărilor îl găsiți pe pagina web oficială a Comisiei, la rubrica „Transparența decizională”, compartimentul „Procesul decizional” sau accesând direct: https://a.cec.md/ro/procesul-decizional-3379.html .