CNA: Nerespectarea Legii atrage după sine răspundere penală, îndemnăm funcționarii publici să se conducă de prevederile Legii

CNA: Nerespectarea Legii atrage după sine răspundere penală, îndemnăm funcționarii publici să se conducă de prevederile Legii

Centrul Național Anticorupție (CNA) a venit cu o declarație cu privire la situația politică din țară, transmite OFICIAL.

Potrivit declarației, CNA declară că sfidarea deciziilor Curții Constituționale este un precedent periculos.

„CNA este un organ apolitic, nu acordă asistenţă şi nu sprijină niciun partid politic. Astăzi, instituțiile publice din Republica Moldova se află într-o situaţie fără precedent, când sunt somate de anumite forţe politice să nu respecte deciziile instanței supreme – Curtea Constituțională.

În activitatea noastră, aplicăm necondiționat toate hotărârile Curții Constituționale, chiar dacă unele din ele, în anumite situații, au făcut imposibilă tragerea la răspundere a unor persoane. În situația crizei actuale, atragem atenția că nimeni nu poate să-și asume dreptul de a decide, în mod arbitrar, pe care din hotărârile Curții Constituționale să le respecte și pe care nu. Sfidarea principiilor de aplicare necondiționată a Hotărârilor Curţii este un precedent periculos”, menționează CNA.

Totodată, CNA face apel către funcționarii publici să respecte Legea. „Fiind conștienți că, nerespectarea Legii atrage după sine răspundere penală, îndemnăm toți funcționarii publici să se conducă în activitatea lor strict de prevederile Legii și să nu se lase antrenați în jocuri politice și lupta pentru putere. Centrul Național Anticorupție continuă să-și exercite atribuțiile în regim obișnuit”, se mai spune în declarația CNA.

Cristina Parfeni

Share