Cine este noul avocat al lui Vlad Filat

Cine este noul avocat al lui Vlad Filat

Ex-liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, ex-Premier, are un nou avocat. Despre aceasta a scris Filat pe o rețea de socializare, informează Oficial.

Vlad Filat a mulțumit echipei de avocați care i-a asigurat apărarea până în prezent. „În continuare, țin sa vă comunic ca apărarea îmi va fi asigurată de Dl. avocat Victor Munteanu, care îmi va reprezenta drepturile și interesele legale în plan extern (CEDO) și va coordona activitatea avocaților care mă vor reprezenta în plan intern”, se spune în mesajul lui Vlad Filat, cu precizarea că mesajul a fost transmis de către Vlad Filat prin intermediul avocaților.

La câteva ore de la anunțul lui Vlad Filat, a reacționat, pe aceeași rețea de socializare, și avocatul Victor Munteanu.

„Urmare a postării de către ex-deputatul în Parlament și ex-prim ministrul Republicii Moldova,  Vlad Filat, a mesajului public privind încheierea contractului de asistență juridică cu subsemnatul, confirm că voi reprezenta drepturile și interesele legale ale lui Vlad Filat în plan extern și voi coordona activitatea echipei locale de avocați. Voi fi disponibil și deschis contactelor cu cei interesați de îndată ce îmi vor fi puse la dispoziție documentele cauzei penale ale lui Vlad Filat, solicitate de la Biroul Asociat de Avocați ”Popa și asociații”, cărora Vlad Filat le-a mulțumit pentru colaborare. Vom reveni ulterior cu comentarii”, a scris avocatul.

Doina Secrieru

Share