Cine e candidatul PD care va lupta pentru fotoliul de deputat în Hâncești

Cine e candidatul PD care va lupta pentru fotoliul de deputat în Hâncești

Candidatul Partidului Democrat din Moldova (PDM) la alegerile parlamentare noi va fi Ion Mereuță. Despre aceasta a anunțat în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8, președintele de onoare al democraților, Dumitru Diacov, informează OFICIAL.

Dumitru Diacov a menționat că este decizia Organizației teritoriale din Hâncești.

„A decis organizația care reprezintă această circumscripție. Pe parcursul discuțiilor au fost trei sau patru candidaturi și încet – încet, cu discuții, cu argumente, am rămas la o singură candidatură. Partidul din Chișinău, cred că, nu ar fi corect ca să intervină. Apropo, trebuie să-i întrebați pe ceilalți concurenți electorali, cine a decis ca să trimită încolo candidat?! E bine când îl trimiți într-o circumscripție din Chișinău sau acolo s-a decis? Noi am mers pe această linie. I-am ascultat pe cei din teritoriu. I-am întrebat. Domnul Filip a fost cred că de două sau trei ori acolo. Ion Mereuță e din Hâncești. Este șeful Oficiului Guvernului în teritoriu și activează acolo în Hâncești. Lumea îl știe, îl cunoaște”, a precizat Diacov.

Andriana Cheptine

Share