Cifre de la Irina Vlah: „Iată cum arată în cifre „reforma imobiliară” a PAS. Acum calculaţi câţi bani vor ei să scoată suplimentar din buzunarele oamenilor!”
Politiciana Irina Vlah afirmă că, după reevaluarea imobilelor, „chiar și pentru apartamentele modeste, guvernul PAS va majora taxele de două-trei ori, iar pentru tranzacțiile cu imobiliare va forța plata unor sume jefuitoare”.
„Ieri, m-am referit la noua schemă de jefuire a populaţiei pusă la cale de cei de la guvernare – aşa-zisa evaluare şi reevaluare a bunurilor imobile. În context, m-am referit şi la cinismul guvernării, care schimbă intenţionat accentele şi ascunde că această evaluare de fapt are un scop cât se poate de banal – acoperirea găurilor din buget. Guvernarea spune că banii din impozitul pe bunuri imobiliare se duc în bugetele locale, dar nu spune cum şi cât are de câştigat bugetul de stat. De aceea, am decis să revin la temă şi, în baza unor exemple concrete, să vin cu dovezi suplimentare care confirmă că avem de-a face cu un jaf bine gândit şi în proporţii deosebit de mari.
Un cetăţean mi-a semnalat faptul că are două apartamente, valoarea cadastrală a fiecăruia dintre acestea, până la evaluare, era de puţin peste 600 mii lei. Acum fiecare apartament a fost evaluat la puţin peste 1 milion şi 750 mii lei. Ce înseamnă aceasta? Pe lângă impozitul imobiliar de aproape trei ori mai mare pe care-l va achita în bugetul local, la final de an el va trebui să achite în bugetul de stat circa 28 mii lei. Aceasta pentru că, după reevaluarea imobilelor sale, el a devenit plătitor de impozit pe lux. Cele două apartamente pe care le are nici pe departe nu sunt de lux, dar legea prevede că, dacă valoarea cadastrală a bunurilor imobile aflate în proprietatea cuiva depăşeşte 200 de salarii medii pe economie (salariul mediu pe economie în 2026 este stabilit la nivelul de 17 400 lei), atunci se achită aşa-numitul impozit pe lux în mărime de 0,8% din valoarea cadastrală. E clar acum care a fost scopul real urmărit de guvernare prin majorarea valorii cadastrale a imobilelor?! În rezultatul acestei reevaluări, o mulţime de cetăţeni pot avea surpriza că au devenit plătitori de impozit pe lux!”, a menționat ea.
Politiciana a spus că, „cei de la guvernare ascund sumele enorme pe care le pot primi la buget de acum încolo din tranzacţii imobiliare ca urmare a reevaluării imobilelor. Să luăm drept bază, de asemenea, un apartament valoarea cadastrala a căruia a fost crescută de la 600 mii lei la 1 milion 750 mii lei. În cazul în care proprietarul va vrea să-l vândă, va trebui să achite statului impozit pe creşterea de capital de circa 69 000 lei (impozitul pe creşterea de capital este de 12% şi se aplică la 50% din suma creşterii de capital). Impozitul pe creştere de capital nu-l achită doar cei ce vând un imobil în care au trăit minimum trei ani, dar se cunoaşte că multe din imobilele tranzacţionate pe piaţa imobiliară nu reprezintă reşedinţa proprietarului”.
„În plus, la încheierea tranzacţiei, se achită o taxă de stat în valoare de 0,5% din valoarea contractului, care acum nu va putea fi mai mică decât valoarea la care a fost evaluat imobilul. Încă 8750 lei! Şi tot în bugetul de stat! De asemenea, se achită taxa pentru servicii notariale, care în cazul nostru va fi de 0,1% şi care iarăşi a crescut ca urmare a reevaluării imobilelor”, a adăugat liderul politic.
Deci – a menționat Irina Vlah „dacă ca urmare a reevaluării, ai devenit plătitor de impozit pe lux, pregăteşte-te să achiţi suplimentar în fiecare an minimum 28 mii lei. Dacă vrei simplu să vinzi un apartament pe care l-ai luat cândva ca investiţie, pregăteşte-te să achiţi suplimentar sub formă de impozite şi taxe peste 70 000 lei. Şi aceştia sunt doar banii pe care-i va primi bugetul de stat. Pentru că impozitul imobiliar de bază va fi achitat în bugetele locale, iar acesta tot va creşte de două-trei ori. Iată cum arată în cifre „reforma imobiliară” a PAS. Acum calculaţi câţi bani vor ei să scoată suplimentar din buzunarele oamenilor!”.
„Cu titlu de concluzie se poate de menţionat că reevaluarea imobilelor pusă la cale de PAS poate avea doar astfel de efecte ca: distrugerea pieţei imobiliare; lipsirea tinerilor (şi nu doar a lor) de şanse reale de a avea propria locuinţă; jefuirea cetăţenilor prin impozite şi taxe mai mari”, a conchis politiciana.











