Chiril Gaburici s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri din sectoarele Ciocana și Rîșcani

Chiril Gaburici s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri din sectoarele Ciocana și Rîșcani

Ministrul degrevat al Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, candidat la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri din sectoarele Ciocana și Rîșcani, unde a discutat despre unele reforme fiscale puse în aplicare în anul 2018, care au produs economii mari în întreprinderi și majorări de salarii pentru angajați, informează OFICIAL.

Potrivit unei postări pe blogul său, Chiril Gaburici a menționat că guvernarea a depus toate eforturile pentru crearea condițiilor favorabile dezvoltării businessului la noi în țară.

„Astfel, în anul 2018 a fost redus numărul actelor permisive de 5 ori, de la peste 400 la 150, ceea ce a adus economii pentru business de 200 milioane de lei anual, de asemenea a fost redus impozitul pe venit până la 12%. La rândul lor, antreprenorii au menționat despre unele probleme cu care se confruntă și care necesită suportul autorităților publice centrale pentru a fi rezolvate”, a scris Gaburici.

Doina Secrieru

Share