Chiril Gaburici pleacă în Polonia și Ucraina

Chiril Gaburici pleacă în Polonia și Ucraina

Executivul a aprobat ieri două decizii privind componenţa delegaţiilor care vor însoţi Premierul în aceste vizite.

Astfel, miercuri, 6 mai, Chiril Gaburici va merge la Kiev, unde va avea întrevederi cu Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko şi omologul său ucrainean, Arsenii Iațeniuk. Premierul moldovean va discuta cu conducerea ţării vecine despre relaţiile bilaterale şi măsurile de asigurare a securităţii regionale.

În perioada 13-15 mai, şeful Executivului de la Chişinău se va afla într-o vizită de lucru în Republica Polonă, la invitația premierului polonez, Ewa Kopacz. Programul vizitei, care se va desfăşura în oraşul Gdansk, include întrevederi cu Prim-ministrul Ewa Kopacz, reprezentanţi ai autorităţilor poloneze şi mediului de afaceri. În cadrul întrevederilor vor fi abordate subiecte ce vizează relaţiile dintre Republica Moldova şi Republica Polonă, oportunităţile de impulsionare a investiţiilor reciproce, alte aspecte ale cooperării moldo-polone.

Din componenţa delegaţiei moldoveneşti, care va merge la Gdansk, Polonia, va face parte şi Başcanul Găgăuziei, Irina Vlah.

 

Doina Secrieru

Share