Chiril Gaburici a efectuat un apel de verificare la Linia Verde a Administrației de Stat a Drumurilor

Chiril Gaburici a efectuat un apel de verificare la Linia Verde a Administrației de Stat a Drumurilor

În dimineața zilei de astăzi, ministrul Chiril Gaburici a efectuat un apel de verificare a call center-ului Administrației de Stat a Drumurilor – Linia Verde, care oferă informații privind accesibilitatea pe timp de iarnă a rețelei naționale de drumuri, potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii. 

Într-un comunicat de presă se menționează că, Chiril Gaburici s-a interesat cum se circulă pe traseul Chișinău-Dondușeni, dat fiind faptul că astăzi, are loc o nouă ședință a Guvernului în teritoriu, cu destinația Dondușeni.

„Vreau să mă asigur că fiecare persoană are posibilitatea să verifice traseul înainte de a porni la drum și să-și echipeze automobilul corespunzător. Siguranța cetățenilor este o prioritate, iar accesul rapid la informații despre circulația pe drumurile naționale poate salva vieți”, a menționat Chiril Gaburici.

Informații operative despre starea drumurilor pot fi găsite accesând site-urilewww.asd.md și www.mei.gov.md. În perioada de iarnă, serviciul operativ al Î.S. ,,Administrația de Stat a Drumurilor” activează în regim non-stop 24/24 la numerele: 022-74-89-61, 022-22-55-30, 060477177 dedicate informării cetățenilor, în special a celor care nu au acces la internet, cât și colectării de date de la persoanele care sesizează anumite probleme pe drumurile publice. Totodată pe traseele naționale sunt amplasate 40 de camere video, care asigură monitorizarea și vizualizarea stării drumurilor în timp real –http://asd.md/camera-video

Mihaela Rotari 

Share