Chiril Gaburici a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA

Chiril Gaburici a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA

Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii, a avut o întrevedere cu Dereck J. Hogan, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Chiril Gaburici și-a exprimat dorința de a menține un dialog continuu cu partenerii și aliații strategici, printre care se regăsesc Statele Unite ale Americii.

„Suntem recunoscători Statelor Unite ale Americii pentru tot suportul oferit de-a lungul anilor. Datorită asistenței primite am reușit să sporim competitivitatea la export a întreprinderilor din Moldova şi reducerea constrângerilor şi a poverii cadrului de reglementare asupra mediului de afaceri. Totodată, am reușit să ne consolidăm capacitățile în domeniul promovării investițiilor și a exporturilor, am îmbunătățim climatul de afaceri și sporit competitivitatea sectorului privat. Sper și în viitor să avem o colaborare eficientă și proiecte care vor contribui și mai mult la dezvoltare relațiilor bilaterale pe domenii precum IT, energetică, comerț”, a menționat Chiril Gaburici.

 În cadrul întâlnirii, ministrul a prezentat progresele înregistrate anul trecut în domeniul economiei digitale și tehnologiilor informaționale, care au fost apreciate de ambasadorul SUA.

„Apreciem tot suportul oferit de SUA și încurajăm participarea companiilor americane în activitatea Zonelor Economice Libere, Parcurilor Industriale din Republica Moldova, precum și parcului IT “Tekwill” care oferă condiții atractive pentru investitori străini”, a declarat ministrul.

Reamintim că la sfârșitul anului trecut, Ministerul Economiei și Infrastructurii a participat în cadrul celei de-a III-a sesiuni a Comisiei mixte moldo-americane pentru colaborare economică, desfășurată la Washington. În cadrul evenimentului s-au discutat prioritățile cooperării bilaterale și modalitățile de eficientizare a cooperării comercial-economice moldo-americane.

În Republica Moldova își desfășoară activitatea 398 întreprinderi cu capital american, valoarea investițiilor în capitalul social fiind de circa 517 milioane lei. După valoare capitalului investit, SUA se află pe locul 7 printre țările partenere ale Moldovei.

Mihaela Rotari 

Share