CGIE, în ședință: Concluziile Consiliului UE reflectă rezultatele obținute de autorități și domeniile în care eforturile necesită a fi intensificate
Progresele înregistrate pe dimensiunea de cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană au fost analizate în seara zilei de ieri, în cadrul ședinței Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană (CGIE), prezidată de premierul Pavel Filip, informează Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă, referindu-se la concluziile Consiliului Afacerilor Externe al UE privind situaţia din Republica Moldova, aprobate la 26 februarie 2018, șeful Executivului a specificat că documentul reflectă atât rezultatele obținute de autorități, cât și domeniile în care eforturile necesită a fi intensificate. Astfel, în contextul priorităților trasate de Consiliul Afacerilor Externe, a fost menționată importanța promovării în continuare a reformelor în domeniul justiției, combaterii corupției care, de rând cu progresele din alte domenii ale dialogului cu UE, vor fi discutate și în cadrul reuniunii Consiliului de Asociere RM-UE care va avea loc în luna mai.
Membrii Comisiei au convenit și asupra calendarului de realizare a recomandărilor raportului Comisiei Europene privind aplicarea Mecanismului de suspendare a regimului de vize din 20 decembrie 2017. Calendarul cuprinde măsuri precum implementarea noii Strategii privind Prevenirea şi Combaterea traficului de fiinţe umane 2018-2023, aprobată în cadrul ședinței din 21 martie a Executivului, dar și organizarea campaniilor informaţionale pentru promovarea drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor care beneficiază de regimul liberalizat de vize.
În cadrul ședinței, de asemenea, au fost discutate evoluţiile în realizarea condiţionalităţilor pentru obţinerea asistenţei macrofinanciare din partea UE.
Doina Secrieru