Cetățenii moldoveni vor putea călători în Turcia în baza buletinului de identitate
Cetățenii Republicii Moldova și ai Republicii Turcia vor putea călători dintr-o țară în alta în baza buletinului de identitate.
Acest lucru a devenit posibil după ce Guvernul a aprobat semnarea Protocolului interguvernamental de modificare a Acordului dintre cele două state privind abolirea reciprocă a vizelor, care va fi parte integrantă a acestuia.
Noile prevederi vor contribui la intensificarea relațiilor de colaborare moldo-turce pe toate dimensiunile, inclusiv în domeniul comercial și cel al turismului.
Cetățenii care vor călători în baza buletinului de identitate vor putea intra pe teritoriul statelor pentru aceiași perioadă de ședere ca şi în cazul paşapoartelor. În același timp, persoanele care vor călători în baza buletinului de identitate nu vor putea munci, face studii sau să stea o perioadă mai mare de 90 de zile pe teritoriul celuilalt stat. În aceste cazuri, persoanele vor trebui să obțină viză înainte de călătorie.
Mihaela Rotari