Ceslav Panico a avut o discuție cu Ambasadorul României
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, în scopul stabilirii domeniilor de colaborare privind respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și statul de drept aspecte importante pentru vectorului european al Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii au fost discutate punctele tangențiale de conlucrare cu diverse autorități de pe ambele maluri ale Prutului, una din ele fiind schimbul de practici cu Ombudsmanul din România pe domeniul avertizorilor de integritate care se bucură de o bogată experiență; conlucrarea cu autoritățile din România privind monitorizarea respectării drepturilor refugiaților, cu scopul prevenirii traficului de ființe umane; precum și reformele inițiate în perspectiva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană și altele.
Cei doi oficiali și-au exprimat deschidere reciprocă în fortificarea capacităților de promovare a drepturilor omului și consolidarea instituției Avocatului Poporului din Republica Moldova.