Cer modificarea Legii privind partidele politice: „Trebuie să existe mecanisme legale pentru penalizare”
Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan” și Mișcarea Națională „Voievod” au anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că vor veni, în scurt timp, cu propuneri legislative către Parlamentul Republicii Moldova, pentru sesiunea legislativă următoare, informează Oficial.
Președintele Mișcării de Tineret „Urmașii lui Ștefan”, Dumitru Roibu, a anunțat că ei pregătesc un proiect de lege ce va fi înaintat în următoarele săptămâni către fracțiunile parlamentare, cu excepția PL și PPEM.
„Noi venim cu inițiativa ca mai multe legi să fie modificate, astfel încât să fie întărită apărarea suveranității, independenții și integrității teritoriale a RM. În mod special, vor fi modificate câteva legi, precum Legea cu privire la Asociațiile Obștești, care în art. 4 după cuvântul subminare va fi adăugat „suveranității și independenții RM” și la art. 36, alin. 4 lit. a , după cuvintele RM se va introduce textul „precum și contestarea și defăimarea statului și a poporului, îndemnul la agresiune etc”. De asemenea, o altă lege care va fi modificată la propunerea noastră trebuie să fie Legea privind Administrația Publică Locală, unde la art. 29, alin 1, lit. u, după cuvântul suspendare se adaugă sintagma „a întrunirilor”, iar după sintagma manifestațiile publice ce contravin se adaugă „și legislația în vigoare””, a precizat el.
Potrivit lui Roibu, o altă lege ce trebuie modificată este Legea privind partidele politice. „Unde, la art. 3, după aliniatul 1, după cuvintele „militează împotriva” se introduce și textul „pluralismul politic, principiul statului de drept a independenței RM”. De asemenea, la art. 21, alin 1, după prejudicii grave se introduce și următorul text „principiul statului de drept, suveranității, independenței și integrității teritoriale ale RM”. În acest sens, menționăm că tot în această lege este prevăzut că partidul, care, prin scopurile sale sau activitatea sa, militează împotriva pluralismului politic al principiului statului de drept, a suveranității independenței și integrității teritoriale a RM, trebuie să fie un partid interzis, scos în afara legii. Pentru acei care promovează aceste idei trebuie să existe mecanisme legale de a fi penalizați, de a fi atrași la răspundere. De asemenea, în viziunea noastră, Legea cu privire la întruniri la fel trebuie să fie modificată, astfel ca să fie interzise întrunirile și manifestațiile ce au drept scop subminarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a RM”, a punctat Roibu.
Doina Secrieru