CEDO cere Republicii Moldova să justifice modul în care a fost condamnat Vlad Filat

CEDO cere Republicii Moldova să justifice modul în care a fost condamnat Vlad Filat

Fostul Premier, Vlad Filat, anunță că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) solicită Republicii Moldova să justifice modul în care a fost condamnat, informează OFICIAL.

„La 15 mai 2020, Înalta Curte de la Strasbourg a comunicat Guvernului Republicii Moldova a doua cerere depusă de mine către CtEDO privind încălcarea drepturilor fundamentale în timpul procesului de judecată în care am fost condamnat la 9 ani de detenție. În cea dea doua cerere adresată Curții am invocat abaterile grave care au avut loc la judecarea cauzei și condamnarea mea, abateri care au încălcat dreptul meu de a beneficia de un proces echitabil, așa cum este protejat de Convenție.
Mai exact, pe parcursul întregului proces am solicitat judecarea în mod public a cauzei pentru a beneficia de garanțiile unui proces echitabil și pentru ca societatea să se convingă că acuzațiile aduse sunt nefondate. Curtea europeană a solicitat explicații Guvernului dacă excluderea publicului de la examinarea procesului a fost ”strict necesară” pentru atingerea vreunui scop al Articolului 6 § 1 al Convenției.
De asemenea, instanțele în mod constant au respins numeroasele cerințe de a prezenta probe pentru a-mi demonstra nevinovăția, inclusiv de a audia martorii apărării, ceea ce a viciat fundamental întregul proces de judecată. În acest sens, Curtea a invitat Guvernul să explice dacă acuzațiile aduse au fost examinate în mod echitabil, respectând-se principiul egalității armelor, așa cum prevede Articolul 6 § 1 al Convenției”, a scris Filat, pe o rețea de socializare.

Potrivit lui, comunicarea CEDO vine după ce la 18 martie 2020, Înalta Curte a solicitat Guvernului să dea explicații privind încălcarea prezumției de nevinovăție de către înalți oficiali, care, prin declarațiile sale au influențat derularea întregului proces penal precum și legalitatea detenției în arest până la intrarea în vigoare a sentinței.

„Aduc aminte că din momentul reținerii, am pledat nevinovat și am cerut constant ca procesul de judecată să fie public, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale și asigurarea garanțiilor unui proces echitabil: prezumția de nevinovăție, egalitatea armelor și posibilitatea efectivă de apărare.
Având în vedere comunicările CtEDO, cererile de revizuire depuse, dar și circumstanțele noi care nu au fost cunoscute de către instanțele de judecată la examinarea cazului, împreună cu avocații mei, în conformitate cu prevederile legale, vom demara acțiunile care se impun pentru a restabili adevărul în acest caz. Despre acțiunile care urmează a fi întreprinse vă voi informa ulterior”, a mai scris Filat.

Andriana Cheptine

Share